Bunăvoința iubitoare şi compasiunea – O perspectivă psihoterapeutică tibetană
Ai fost vreodată într-un loc atât de departe și atât de frumos, ca și cum restul lumii ar înceta să mai existe?
Am plecat în Nepal – Katmandu pentru a afla lucruri despre mine, ca un proces continuu de dezvoltare personală, dar și pentru a lua contact cu lumea călugărilor tibetani față de care am simțit o atracție din copilărie. Ȋnsă, habar nu aveam cât de mult mă va afecta această călătorie în cel mai bun sens cu putință. Poate că nu întâmplător, tema de grup s-a numit: Calea.
Calea spre ce? ☺
Calea spre ce ar putea ȋnsemna fericirea pentru fiecare dintre noi. Ȋn particular fiecare dintre oamenii cu care am fost ȋn această călătorie, a primit ca daruri finețurile potrivite ȋn legătură cu lumea interioară a fiecăruia.
Bunăvoința iubitoare (în Pali, metta, în sanscrită, maitri ) este considerată ca o stare mentală sau atitudine, cultivată și menținută de practică. Această cultivare a bunătății iubitoare este o parte esențială a budismului. Şi ar putea fi un concept psihoterapeutic cu o beneficitate mare, atât la nivel individual, cât şi la nivel de comunitate.
Metta – bunăvoința iubitoare este adesea asociată cu karuna, compasiunea. Nu sunt exact același concept sau principiu practic de manifestare, există o diferenţă de subtilitate. Explicația clasică sau vehiculată este că metta reprezintă dorința pentru ca toate ființele să fie fericite, iar karuna este o dorință ca toate ființele să fie libere de suferință. Şi această explicaţie mă duce cu gândul la cele patru adevăruri nobile, pe care am ȋncercat să le integrez ȋn cursul călătoriei şi să mă gândesc cum ar putea fi incluse ȋn procesul psihoterapeutic, valoarea lor fiind mult apreciată de mine. Acestea sunt: suferinţa (lipsa satisfacţiei – manifestată prin stres, frică, tensiune, griji, anxietate, dezamăgire, furie, gelozie, invidie, disperare, durere fizică ȋn corp ȋn final), cauza suferinţei (atasament, lăcomie, goana dupa x, y, z, tendinţa de a ne agăţa de lucruri materiale, oameni, contexte), ȋncetarea suferinţei (atunci când fac pace cu nemulţumirea) şi calea către iluminarea ei (ca un fel de proces profund de dezvoltare personală sau proces psihoterapeutic).
Dezvoltarea bunăvoinței iubitoare este esențială pentru a îndepărta auto-agățarea care ne leagă de suferință (dukkha). Metta – bunăvoința iubitoare este antidotul față de egoism, furie și frică.
Călătoria a avut ca practică constantă, cel puțin pentru mine, bunăvoința iubitoare, pe care am văzut-o manifestându-se natural atât la călugării tibetani, cât și la nepalezi ȋn general, ca popor, cultură. Ce am înțeles este că putem alege să folosim momentul puterii, și anume ACUM, să ne mișcăm în direcția intențiilor noastre. Și este foarte important să facem o acțiune justă, ce poate creea cauzele fericirii. Și aici, intră bunăvoința iubitoare (metta) și compasiunea (karuna). Exemple pe înțelesul tuturor ar fi, manifestarea generozității, atitudinea prietenoasă, ospitalitatea, prezenta aici și acum, să poți onora prezenţa cuiva. Toate au un efect de undă pozitivă în exterior, însă impactul cel mai mare este resimțit în interiorul celui care manifestă aceste acțiuni în mod constant. Mintea este liniștită și poți avea momente de AHA sau conștientizări care ulterior să te ducă către calea fericirii. Ȋn jurul tău vei observa răspunsuri pozitive față de ceea ce manifești tu și deja putem vorbi despre o contaminare cu bunăvoință iubitoare și compasiune.
Bunăvoința iubitoare s-a manifestat ȋn modul ȋn care calugării tibetani ne primeau şi ne integrau ȋn ceremoniile lor de rugăciune ȋn fiecare dimineaţă la ora 6:00, prietenia şi umorul lor, bucuria cu care ne primeau, modul ȋn care ne-au pregătit masa şi ne-au servit cu tot ce aveau ei mai bun din puţinul lor, faptul că au acceptat să mâncăm cu ei, faptul că o familie de nepalezi ne-a invitat ȋn intimitatea casei lor şi s-au purtat cu noi ca şi cum am fi făcut parte din familia lor, faptul că ne-au onorat donaţia pentru o rugăciune (care tot nouă ne era destinată) prin invitaţia de a bea o ceaşcă de apă caldă. Da, ne-au invitat să bem o ceaşcă de apă caldă, pentru că ei apreciază valoarea apei şi mai ales a apei calde ȋn vremuri neprielnice…Grija, atenţia, timpul acordat nouă.
Ȋnainte să plec ȋn călătorie am pus haine pentru copii în mai bine de trei sferturi din valiza de cală. Practic cam acesta a fost bagajul meu. Hainele au ajuns într-un sat foarte sărac și au primit cu o bucurie pe care nu am mai văzut-o și simtit-o până acum și fac voluntariat în mod discret de cel puțin 17 ani. La finalul călătoriei am lăsat la mănăstire tot ce mai aveam la mine ca lucruri și haine utile lor și m-am întors acasă cu o valiză lejeră şi cu interiorul meu plin de iubire. Da, efectele acestei bunăvoințe iubitoare! Am reușit chiar să practic detașarea de lucrurile materiale prin faptul că am putut renunța la pantalonii mei favoriți de pijama, care știu sigur că vor ține de cald unei fetițe în cele mai reci seri de la munte…
Mă voi ȋntoarce şi voi face mai mult pentru ei. Abia ce am ȋnteles cam cum e ȋn lumea lor şi ce mă face să simt. Ȋn mod evident, te activează pe bunăvoință iubitoare şi compasiune.
Am luat contact și cu cărțile lor și aș vrea să închei cu un text valoros din cartea pe care mi-au căzut efectiv ochii și am știut că e pentru mine și oamenii cu care mă conectez. Este vorba despre “The heart of compassion”, Dilgo Khyentse. Dilgo este un mare maestru tibetan, autor, poet, profesor și a avut o contribuție foarte mare în ceea ce este Mănăstirea Shechen acum, locul ȋn care am stat alături de călugării tibetani.
„Adevărata compasiune nu este limitată sau preferenţială, nu este legată de plăceri şi antipatii, sau de parţialitatea faţă de unul sau altul. Adevărata compasiune este atotcuprinzătoare, ca cerul…Imaginați-vă că oferiți tuturor ființelor orice lucruri bune vi se pot întâmpla, oricât de mici ar fi, chiar și o lingură de mâncare bună; și, în același timp, amintește-ți de suferințele insuportabile prin care trec alții și hotărăște-te să iei asupra ta toate acele suferințe cu aceeași pregătire pe care o simte o mamă atunci când își ia asupra sa suferința copilului ei. Natura absolută a tot ceea ce este, are caracter primordial pur, este liberă de toate condițiile și dincolo de orice concepte de existență și inexistență. Dar ca adevăr relativ, sinele și ceilalți, suferința și fericirea se manifestă în moduri infinite. Toată lumea își dorește fericirea, dar adevărata cale de a ajunge la fericirea perfectă este să aduci fericirea altora”.