Anxietatea anticipatorie sau frica fără obiect

Viața e ca un râu. Curge tot timpul așa că fiecare clipă care se scurge aduce cu ea alte întâlniri care ne pot da alte înțelesuri și, uite așa, după fiecare întâlnire și după fiecare experiență nu mai suntem aceiași. Și dacă ne dăm seama sau nu, schimbarea se petrece, viața continuă să curgă și să se îndrepte spre un final despre care habar nu avem nimic.

De cele mai mult ori nu ne dăm seama pentru că suntem interesați doar de anumite întâmplări, de anumite informații ce vin către noi așa încât, pentru că ne lăsăm atrași doar de domeniile de interes, nu putem avea imaginea completă. Ni se formează în cap că există o hartă a vieții noastre care are limite ce noi le-am impus ori i-am lăsat pe alții să ni le impună și nu mai putem vedea că teritoriul de explorat este cu mult mai mare. Graba și ceea ce se numește disonanță cognitivă (o cunoaștere greșită a realității) nu ne permite să transcedem dincolo de ceea ce ne-au spus părinții, profesorii sau cei care ne conduc.

Ascultându-i doar pe ei ni se formează o credință interioară, internalizată în forul nostru cel mai intim, foarte puternică, pe care auzindu-le des, spuse cu încredere și de multe ori cu emfază, „adevărurile” lor devin și adevărurile noastre.

Gândește-te simplu la o poveste care s-a transformat într-o cutumă a acestui popor, povestea drobului de sare. Acolo este descrisă anxietate în toată „splendoarea” ei. Și acum gândește-te la frica ta fără obiect pe care o lași să se manifeste în foarte mare parte din timp. Ce e aceea frica fără obiect? Pai, ia gândește-te tu la diminețile în care te duceai la serviciu sau la școală cu frica de a fi ascultat sau de a primi niște sarcini pe care să nu știi să le îndeplinești.

Pai, și unde era viața ta? Era prinsă într-o frica pe care mintea ta o plăsmuise. Nimic din ceea ce încercai să îți imaginezi nu avea legătură cu realitatea momentului prezent.

Da, știu că în timp ce citești îmi aduci argumente și îmi spui că aveai dreptate pentru că de multe ori s-a întâmplat așa cum ai anticipat tu. Dar eu îți spun că faci asta pentru că, în continuare, vrei să ramai în „harta” ce ți-a fost trasată de mediul în care ai trăit dintr-o loialitatea greșit înțeleasă dar și pentru că e un pic dificil să accepți că lucrurile pot fi și altfel. Ce vreau să spun este că nu ne naștem anxioși ci, învățăm prin imitație de la oamenii lângă care am crescut. Și, dacă stai bine să te gândești îți vei aduce amite că ai auzit foarte des de la cineva „Ai grijă să nu pățești ceva!” (nu știm ce dar… ceva), „Aoleo, trebuie să plec la piață și mi-e teamă să nu…!”, „Dacă se întâmplă ceva rău cu taică-tu cât timp e plecat?” ș.a.m.d. Pentru orice copil mediul în care trăiește reprezintă lumea așa încât ceea ce vede că se întâmplă acolo le ia de bune și se conformează adoptând felul acela de a fi. La fel și tu, toate câte le-ai văzut acasă au devenit cutumele după care ai început să te ghidezi în viață. Sunt niște amintiri atât de vechi încât ele acționează automat fără să te mai întrebi de ce sau cum.

Continuarea pe www.ligiamoise.ro.