Străduință spre superioritate din alt unghi

Dorința de a depăși dificultățile, vulnerabilitățile sau momentele ce vin în viața noastră pentru a ne testa poate nivelul de pregătire emoțională și modul în care ne folosim resursele interioare este prezentă în noi toți. Cu toții ne străduim să atingem un scop sau o misiune personală prin care să ne simțim compleți, puternici sau uneori superiori. Această formă de “superioritate” apare în psihoterapia adleriană, ca manifestarea unei tendințe de creștere de la o poziție de inferioritate la una de superioritate, de la un perceput minus, la unul pe plus, cu sensul de a evolua într-o formă holistică ca om, individ în cadrul societății, suflet, energie. Și acest lucru înseamnă ca prin străduința ta constantă, să fii din ce ȋn ce mai mult în acord și în conectare cu tine.

Psihoterapia adleriană aduce în atenție conceptul de străduință spre superioritate sau străduința spre autoconservare. Indiferent de modul în care alegem să o numim și apoi să o integrăm, este de menționat faptul că din străduința spre superioritate se desprinde și străduința spre perfecțiune. In psihologia individuală după Alfred Adler, s-a scos în evidență faptul că străduința spre perfecțiune este înnăscută. De cele mai multe ori, nu este necesar ca omului să îi fie indusă dorința de a acționa ca un supererou sau ca Wonder Woman, Thor, Audrey Hepburn, Lao Tzu, Leonardo da Vinci, Hans Zimmer sau 2CELLOS, ci că deja deţine un potențial înnăscut spre perfecțiune. Și uneori această străduință către perfecțiune nu are un sens concret sau o manifestare concretă, cum ar fi un drive care mai târziu în viață trebuie doar să se dezvolte și astfel omul să fie capabil să ducă tot ce își propune la îndeplinire. Străduința spre perfecțiune este înnăscută în sensul că e parte din viață și flow-ul ei. O mare dorință de a îndeplini ceva, fără de care viața ar fi mai goală, mai in nuanțe de gri, mai puțin satisfăcătoare.

Scopul articolului este de a convinge cititorul să privească tendința către perfecțiune dintr-o altă perspectivă. În ultima vreme perfecționismul este destul de mult blamat, uneori retrogradat, poate chiar anulat. Și se explică faptul că la baza lui stă frica de a nu fi suficient de bun, ceea ce are sens, chiar foarte mult sens. 

Dar dacă am privi străduința către perfecțiune dintr-un alt unghi și am percepe, simți și trăi cu ea ca și cum ar fi o dorință mare de a depăși dificultăți, vulnerabilități, practic de la ce a început străduința ca fenomen de dezbatere și integrare în interiorul nostru? Oare viața noastră ar putea fi mai plină și mai bogată de frumos și bun?

Sau care ar fi intenția pozitivă din străduința către perfecțiune? 

Ce ne dorim de fapt pentru noi?

Și după toate aceste întrebări, ar mai fi străduința către perfecțiune de blamat, de retrogradat sau de anulat? Sau am putea spune că ar putea fi o perspectivă nouă de explorat?…Din moment ce are la bază o dorință foarte mare de creștere, evoluție. Și că de fapt cu toții avem acest potențial în noi, ca o înzestrare naturală…

Poate recadrăm sau reformulăm puțin ideea de perfecțiune. Există o intenție pozitivă la bază pe fondul unei dorințe mari de îndeplinire a ceva. Până aici este foarte bine. Doar că, da, contează cum dozăm investiția noastră ca energie și resurse în îndeplinirea ei. Atunci când e prea mult, se duce către exagerare și știm deja că orice înzestrare primită natural, își pierde naturalețea dacă o forţăm prea mult, ca şi cum am face abuz de ea.

Acum ceva ani, am prins de la un workshop de psihoterapie cu Eva Dreikurs Ferguson, că: “Ȋncrederea în sine este un produs al Interesului Social. Atunci când persoana contribuie la binele altora, actul întărește și sentimentul propriei tării “, prin faptul că poți conștientiza ce contribuție poți avea asupra celorlalți tocmai prin influența ta sau prin ceea ce trezești în alți oameni. Și acest interes social, poate ajuta la dozarea străduinței spre perfecțiune. Și ce să vezi? Concret se aplică perfect şi spun acest lucru prin intermediul celor minim 17 ani de practică a interesului social ȋn manieră profesională cu extensie către maniera personală, unde am pierdut socoteala.

Conștientizezi că nu este doar despre străduința ta către perfecțiune, ci despre ea, ca  străduință conectată la mulţi alți oameni și astfel să fie o intenție pozitivă către evoluție colectivă.

Până la urmă nu e chiar aşa rău să manifeşti o străduință către superioritate şi/sau perfecțiune, ci mai degrabă contează din ce unghi o/le priveşti.