Sans-serif

Aa

Serif

Aa

Font size

+ -

Line height

+ -
Light
Dark
Sepia

Relatia la psiholog

Ce ai face daca de maine nu ai mai fi in relatia de cuplu in care esti?

Ai trecut repede peste intrebarea de mai sus? Nu-i nimic. O vei primi ca tema dupa ce termini articolul.
S-au scris tratate de specialitate, romane, articole despre tot ceea ce poate transforma o relatie functionala in una disfunctionala. Nu am citit tot si nu am trait tot. De aceea, ma voi opri la un aspect pe care l-am constientizat in cabinet, cand eu stateam pe scaun, nu pe canapea.

S-a asezat ieri pe canapeaua mea Relatia…
Uau!… E o tipa super faina. Dezinvolta, sigura pe ea, echilibrata, autentica, asumata, optimista, puternica si vulnerabila in acelasi timp. E frumoasa… Si totusi, ce cauta o astfel de persoana intr-un cabinet de psihoterapie?
– Pai sincer, Alex, nici mie nu-mi e foarte clar. Speram sa ma ajuti tu sa-mi dau seama ce nu este in regula cu mine. Nu stiu. Chiar nu stiu ce am dar nu sunt bine.
Am inghitit in sec… De doua ori. Habar nu aveam ce sa zic. Trag de timp pana mi se deblocheaza mintea.
– Inteleg ce-mi spui… Ai frati, surori?
– Am, da. Cupidon. E fratele meu mai mare… Ofteaza si face o pauza. Si pe el simt ca il dezamagesc aproape in fiecare zi.
Bingo, zic grabit in gandul meu. Uite o emotie! Notez.
– Cupidon e fratele tau?!… Il cunosc. Am avut placerea sa ne intalnim de cateva ori.
– Da. El este o persoana plina de bucurie si optimism. Este vesel mereu.
– Si tu cum esti?
– Eu?!… Eu sunt trista!
Inca o emotie. Bingo! Notez.
– Si esti trista mereu?
– Ei, nu mereu. Uneori. Dar cam des daca stau sa ma gandesc mai bine.
– Si de cand au inceput tristetile sa te caute?
– Pai… Nu stiu. Acum e prima oara cand constientizez asta.
– Si tot prima oara este si cand verbalizezi ca il dezamagesti pe fratele tau?
– Da!… Nici la asta nu m-am mai gandit pana acum. Nu stiu cum de mi-a iesit pe gura. Asa am zis mai devreme, nu? Ca simt ca-l dezamagesc.
– Asa ai zis: … si pe el simt ca-l dezamagesc aproape in fiecare zi…
– Hmm!…Oare de ce am zis asta, Alex?…
– Oare de ce, Relatia?… Buna intrebare.

Acum a inghitit ea in sec. Maxilarul i s-a inclestat. O data… Si inca o data. Ochii au inceput sa-i straluceasca si se chinuia sa nu planga. Si-a schimbat pozitia pe canapea de parca voia sa fuga. Fata i s-a inrosit pe masura trairilor interioare. Si-a fixat privirea undeva in stanga, intr-un punct decolorat din mocheta. Aproape ca nu mai respira. Dar ii puteam observa pulsul accelerat la gat. Pumnii ii avea stransi.

Era liniste. Am luat cutia de servetele de pe masa si i-am intins-o!
– Nu vreau. Nu vreau sa plang…
Si-a sters repede cu mana doua lacrimi scapate pe obraz si mi-a facut semn sa iau servetelele din fata ei.
– Ti-am zis ca e ceva in neregula cu mine. Vezi! Nici nu stiu de ce plang.

Plang ca proasta si nici nu stiu de ce? Ce naiba e cu mine, Alex? Imi vine sa…

– Sa?…

– Sa sparg tot. Sa bat pe cineva. Sa-i ia naiba pe toti!
Se vedea ca nu e mandra de ceea ce a zis si ma privea ca sa verifice daca o judec.
– Sa-i ia!.. Zic. Si ii intind din nou cutia cu servetele.
– Lasa-ma cu servetelele astea ca nu plang. Cand sunt nervoasa, nu plang.
Retrag repede servetelele ca si cum mi-ar fi teama de ea si profit de moment sa o intreb cu vocea aproape soptita.
– Dar pe cine esti tu asa de furioasa, Relatia? Intre timp, notez.
– Pe toti, ti-am zis!
– Hmmm! Nasol!…
– Ce e nasol? M-a intrebat, curioasa de parca spera sa-i ofer acel raspuns.
– Pai, ma gandesc acum ca o sa ma ia naiba si pe mine. Si mi-am dat chiar si consimtamantul .
– Nu pe tine, Alex! Mi-a raspuns putin rusinata.
– Nu?!… Intreb, parca usurat.
– Nu!…
– Dar pe cine mai exact, Relatia?
– Pe toti cei care au o relatie si au impresia ca totul va merge de la sine, fara sa faca niciun efort, doar pentru ca i-a nimerit frate-miu cu sageata lui. Si mai sunt ceilalti! Cei care si-au luat armuri anti-Cupidon pe ei si se dau independenti si autosuficienti. Dar tremura de frica pe sub armurile lor si balesc la o imbratisare ca un copil la un castron cu inghetata. Bine, pe astia nu ar trebui sa ma enervez asa rau ca nu intra sub ”jurisdictia” mea. Sa le topesca frate-miu armurile si apoi mai vedem. Dar tot ma enerveaza. Si mai sunt unii care ma scot din minti!

– Mai este o categorie?!… Credeam ca i-ai acoperit pe toti.
– Mai sunt cei care, nu stiu de unde, Doamne iarta-ma, au aflat ca daca intri intr-o relatie trebuie: sa petreaca tot timpul existent cu partenera(ul); sa nu mai tina legatura cu prietenii. Nu mai spun despre sa se intalneasca.

Trebuie sa anunte orice schimbare de plan din viata lor. Si aici ma refer la schimbari de genul – in drum spre casa ma opresc treizeci de minute sa beau o cafea intr-un parc. Trebuie anuntat… Sa nu mai dea Like pe Facebook decat persoanelor din lista ”autorizata”. Adica sa nu mai recunoasca faptul ca ii place ceva sau mai ales cineva. Sa renunte la plimbarile din toiul noptii cand au insomnii sau au de luat o decizie, pentru ca altfel, trebuie sa dea explicatii. Sa nu mai vorbeasca la telefon doua ore cu o amica/un amic ce sufera de plictiseala, pentru ca e timp din timpul ala care trebuie TOT petrecut cu celalalt. Sa stea in casa unul langa altul. Tot timpul. Chiar daca au trei camere si unul are chef sa citeasca iar celalalt sa se uite la televizor… Poate exagerez, Alex… Dar pe scurt spus, sa faca TOTUL impreuna, sa gandeasca TOTUL impreuna, sa simta TOTUL impreuna pentru ca altfel inseamna ca nu iubesti indeajuns. Si ce ma infurie cel mai tare, Alex, este ca nici macar nu stabilesc aceste restrictii impreuna. Le fac ei asa, de la sine, ca asa trebuie. Fiecare cu lista lui de ASA TREBUIE. Si ce se intampla peste un an, doi, trei? Se sufoca!…
– Se sufoca?… Intreb mirat?
– Da, Alex! Parca si-ar pune o punga pe cap si si-ar strange-o incet, incet in jurul gatului. Singuri! Fiecare cu punga lui. Nici nu-si dau seama ce-si fac. Si uite asa, dau cu relatia de toti peretii. Cu relatia, Alex! Cu mine!
Si-a luat singura trei servetele din cutie si a plans. A plans pentru ea, pentru Cupidon, pentru mine, pentru toti oamenii care singuri se sufoca in relatii doar pentru ca asa stiu ei ca TREBUIE.
Si a plans!…

– Relatia, oamenii despre care vorbesti tu, vin la mine, la colegii mei in terapie. Le scoatem noi pungile de pe cap… Am sperat sa fie o interventie buna.
– Vin pe naiba, Alex. Daca veneau ei, nu mai eram eu azi aici. Stau cu pungile pe cap si traiesc relatia cu portia. Din sarbatoare in sarbatoare. Fac front comun cu ASTA E si cu FRUSTRAREA si-mi rad mie in fata apoi. Si sufera, Alex. Sufera ei, sufera copiii lor, sufera Cupidon si sufar si eu. Si cand FRUSTRAREA le acapareaza sufletul, ce crezi ca fac mai nou, Alex?…
– Merg la Psiholog?!…
– Nu, Alex! Se despart! Isi bat joc de toate sagetile lui Cupidon. Isi bat joc de mine. Nu mai au rabdare nici cinci minute. Spun: ASTA E! Ura si la gara!…
Relatia plange in hohote… si printre suspine:
– Nu stiu ce sa fac, Alex. Nu mai stiu! Simt ca am imbatranit si sunt depasita de toate.
– Hai sa incepem prin a respira un minut. Tragem aer in piet, expiram. Asa…
– Relatia, spui ca ai imbatranit… Cati ani ai?
Incearca un zambet timid si imi raspunde:
– Adam si Eva m-au creat. Calculeaza si tu.
– Ai dreptate! Raspund putin jenat. Ar fi trebuit sa-mi dau seama. Zambesc… Relatia, cred ca daca iti era scris sa imbatranesti, ai fi facut-o pana acum. Poate nu batranetea e cea care te face sa simti dezamagire, tristete, frustrare, furie.
– Pai nu! Oamenii ma fac sa ma simt asa. Nu batranetea.
– Relatia!… Oamenii spun vorbe, fac actiuni, gandesc ganduri si simt propriile emotii. Noi alegem sa simtim cee ce simtim atunci cand ei fac, zic, gandesc ceva. Fericirea sau Tristetea ta sunt responsabilitatile tale, nu ale lor.
– Pai eu pentru ei si prin ei traiesc, Alex!… Depind de ei.
– Si ei depind de tine? Traiesc pentru tine?
– Pai dupa cum observi, nu prea!


Am tacut. Ma uitam in ochii ei mari care acum straluceau de mirare si cautare. Parca mi se oprise si mie respiratia. Cred ca aveam un zambet tamp pe fata. Ca atunci cand astepti de la celalalt sa se prinda de ceea ce gandesti tu. Asteptam…

– Sa traiesc pentru mine, Alex?!… Mi-a soptit de parca se temea sa nu o auda cineva.
– In primul rand, Relatia! I-am raspuns soptit si eu.
S-a cufundat in canapea si ma privea fix. Nu am stiut sa inteleg trairile ei. Si nici nu am intrebat-o. Cred ca imi era si mie teama de raspuns. Am ramas asa pret de cateva minute. La un moment dat cred ca am devenit eu anxios si am pus capat momentului:
– Relatia, pot sa te intreb ceva?…
A incuviintat usor din cap.
– De cand ai fost creata si pana acum, oamenii s-au schimbat?
A tacut o vreme apoi a raspuns:
– S-au schimbat, Alex.
– Si tu?…

Leave a Reply